Ziua Roşiei Montane

6 februarie 131

Bucureşti

În 2015, sărbătorim împlinirea a 1884 de ani de atestare documentară a Roşiei Montane timp de 3 zile! Între 6 şi 8 februarie, vă invităm la proiecţii de filme, concerte, expoziţii, discuţii, activităţi pentru copii, piese de teatru.

Aşa cum v-am obişnuit, Zilele Roşiei Montane vor fi găzduite de Muzeul Naţional al Ţăranului Român şi Clubul Ţăranului.

► VINERI, 6 FEBRUARIE – ZIUA PATRIMONIULUI

18.00 VERNISAJUL EXPOZIŢIEI „MEMORIA OBIECTELOR”, sala Irina Nicolau, MŢR
Obiectele purtătoare ale memoriei celor care au locuit aceste părţi ale Munţilor Apuseni – obiecte uitate prin poduri sau pivniţe, sau utilizate zi de zi, obiecte obişnuite sau excepţionale, obiecte profane sau de cult vor fi subiectul unei călătorii prin Roşia Montană – fragmentară, eterogenă, contradictorie şi incitantă – îndemn la revenire şi înţelegere.

Invitaţi: Virgil Niţulescu, directorul Muzeului Naţional al Ţăranului Român, Maria Ploae, actriţă şi Nicolae Mărgineanu, regizor

19.00 PROIECŢIA COLAJULUI VIDEO „Roşia Montană. Memoria Obiectelor”, Sala Irina Nicolau, MŢR

20.00 CONCERT TREI PARALE, Clubul Ţăranului
Trei parale grupează tineri orăşeni atraşi de muzicile vechi specifice spaţiului carpatic, alăturând muzicilor tradiţionale româneşti şi pe cele ale altor popoare ce trăiesc aici. www.treiparale.ro

CONCERT AD HOC, Clubul Ţăranului
De la balade sincere și triste, la piese parcă rupte din furtună, muzica celor de la Ad Hoc îmbină sonorități, ritmuri și idei medievale, rock și folclorice românești, uneori surprinzând cu inserții din toate părțile și sunetele lumii. https://www.facebook.com/AdHocMedieval

► SÂMBĂTĂ, 7 FEBRUARIE – ZIUA COMUNITĂŢII

17.00 SCURTMETRAJE DESPRE COMUNITATEA ROŞIANĂ
>> Localnici din Roşia Montană / r. Tică Darie / 2013
>> Ultimul fierar din Roşia Montană / r. Marius Grunca / 2014
>> Crosul interconectivității la Roșia Montană / r. Ioan Maier / 2014 – Invitat: Alexandra Postelnicu, organizator al Crosului Interconectivității

18.00 SCURTMETRAJE DESPRE PROTESTE
>> România-Geamăna / r. Tică Darie / 2013
>> # Roșia / r. Florin Cofar / 2013
>> Toamna Românească / r. Matei Budeș / 2014
>> Mesaj global pentru Roșia Montană / r. Uniți Salvăm / 2013
>> Roşia Montană există datorită vouă! / r. Tică Darie / 2014
>> Ce este TTIP / r. Lucian Stirb / 2015
Invitat: Matei Budeș, regizorul documentarului Toamna Românească

19.00 SCURTMETRAJE DESPRE PATRIMONIU
>> Patrimoniul Roșiei Montane în imagini / r. Campania Salvați Roșia Montană / 2013
>> Cetatea de Aur a Roșiei Montane / r. Adrian Steclaci / 1957
Invitat: Radu Rădescu, organizator al Festivalului de Film Istoric de la Râșnov

20.00 CONCERT Simion Bogdan-Mihai (cobză) www.youtube.com/watch?v=G3t888vg7Bw

CONCERT CROWD CONTROL
Crowd Control este un proiect bucureştean via Rm. Vâlcea care oferă alternative noi şi eclectice în peisajul muzical local. Trupa electro-fusion creează în performance-urile ei adevărate călătorii aflate la limita dintre manifest social, indie, post-punk şi dub. http://crowdcontrolro.bandcamp.com/music

DJ SET ELECTRIC BROTHER
Influențele muzicale ale lui Electric Brother variază de la muzica tradiționala la dub, de la la jazz rock-ul anilor ’70 la muzica clasică contemporană. Ultimul său album „Pe pământ” lansat în 2011se situează undeva între un jurnal de călătorie şi memorii imaginare.
http://www.electricbrother.ro/

► DUMINICĂ, 8 FEBRUARIE – ZIUA LUPTEI ÎMPOTRIVA EXPLOATĂRII CU CIANURI

17.00 Noul Eldorado / r. Tibor Kocsis / Ungaria / 76′ / 2004

18.30 ATELIER DE EDUCAŢIE GLOBALĂ
Printr-un joc de rol, atelierul de educație globală propus de Asociația A.R.T. Fusion demonstrează etapele parcurse de aur în această industrie și explică interdependențele dintre părțile implicate (compania minieră, guvern, mineri, consumatori etc.). Participanții, în jurul cărora se va desfășura acțiunea, vor înțelege la finalul atelierului ce pot face ei, ca indivizi ai societății civile, pentru a proteja spațiul Roșiei Montane și pentru a-i face și pe cei din jur să perceapă consecințele comportamentelor pasive. (Durată: 1:30h – 2:00h)

20.30 CONCERT AUD BAND
Singura formaţie din România care a inclus în repertoriul şi formula sa un instrument oriental cu o culoare timbrală mai specială – esrajul. O chitară, un flaut, clasic condimentate cu esrajul asiatic împletesc o sonoritate inedită şi echilibrată în piesele şi aranjamentele unui compozitor de orchestră. Jazz în combinaţie cu rock acustic, etnobalcanic, muzică de film şi teatru de revistă, toate incluse în meniul muzical Aud band. Piese mai altfel despre mare şi eschimosi, femei şi animale de companie, muste şi paharul cu lapte, declaraţii de dragoste, chiar şi Eminescu e în jazz… Aud band a sustinut concerte live atât în ţară, cât şi pe scenele din străinătate, Rep. Moldova, Cipru, Portugalia, Marea Britanie.
www.facebook.com/Audband
https://www.youtube.com/watch?v=W5bJJnysun0

„DESPRE VALOAREA PATRIMONIULUI”, cu OANA PELLEA
„Roşia Montană face parte din patrimoniul naţional.
Patrimoniul naţional face parte din patrimoniul universal. A apăra patrimoniul naţional şi implicit pe cel mondial este o datorie de onoare a oricărui cetăţean de pe planeta numită Pământ. Un patrimoniu nu se poate vinde. Un patrimoniu trebuie conservat, apărat şi transmis mai departe generaţiilor viitoare.”

MICRORECITAL FIRMA
[Pop, Rock, Synth, Funk, Classic, Fusion]
soundcloud.com/trupafirma

 

Facebook: http://tinyurl.com/mj43bbx

Intrarea este liberă.

AFIS 2 Zilele cu sigla (Large)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Parteneri

%d blogeri au apreciat asta: