Ziua Roşiei Montane

6 februarie 131

Vâlva Neagră din Roşia Montană

Vâlva Neagră din Roşia Montană – Partea I a seriei Aurul În Vremea Crizei

Ţara, anul: Grecia, 2012Golden_Times_-_Black_Vilva_-_Poster_Big

Regia: George Avgeropoulos

Două zone în Europa. Una în România, cealaltă în Grecia. Le despart mii de kilometri, dar au ceva în comun. Aurul în vreme de criză.

Roşia Montană este un sat cu 4000 de locuitori, cuibărit de-a lungul unei văi în Carpaţii României, o localitate cu o istorie veche de 2000 de ani. Subsolul său adăposteşte o comoară, cel mai mare depozit de aur din Europa. Este vorba de o rezervă imensă de aur pe care compania canadiană Gabriel Resources doreşte să o extragă prin dezvoltarea celei mai mari mine în carieră deschisă din Europa.

Preţul aurului, ajuns la un maxim istoric, face ca această investiţie să fie foarte profitabilă pentru compania canadiană. Pe de altă parte, statul român vede în acest proiect un catalizator al dezvoltării economice, generator de locuri de muncă şi profit economic de miliarde de dolari, toate aceste în vreme de criză. Există însă o mână de locuitori foarte hotărâţi, care se opun acestei mine de ani de zile şi care cred cu tărie că adevărata valoare a Roşiei Montane nu stă în aurul de sub ea.

În condiţiile în care realizarea unui proiect minier presupune relocarea oamenilor, poluarea mediului şi distrugerea moştenirii culturale, cine are căderea să decidă că aceste valori merită sacrificate?

Anunțuri

Un comentariu la “Vâlva Neagră din Roşia Montană

  1. Pingback: Ziua Roşiei Montane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Parteneri

%d blogeri au apreciat asta: